Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut & Baba Dochia / 21.02

Vineri, 21.02. Open doors: 19:00
Expirat Halele Carol. Sala Compresoarelor

Acces:
25 lei – pre-sale până pe data de 31.12.2019
35 lei – pre-sale de pe data de 01.01.2020 până în ziua evenimentului, pe 21.02.2020
40 lei – at the door

Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut este o trupă de post-rock fondată în 2015, inițial ca un one-man project al lui Vlad Enescu.

La aproximativ 6 luni de la lansarea primului EP, „Susurul Râurilor Care Curg în Jos, sau în Sus, Depinde Cum Te Uiți”, în luna iulie a anului 2016 s-a închegat un grup în toată regula și lui Vlad i s-au alăturat Matei Pușcaru la bass, Stere Câmpean la tobe și Mircea Becherescu la chitară.

În anul 2017, băieții au susținut o serie de concerte în București și în țară, reușind să bifeze majoritatea marilor festivaluri autohtone, precum Electric Castle, Rockstadt Extreme Fest, Out Of Doors și SHINE Festival, iar în septembrie s-a concretizat planul de a imprima piesele cântate în concerte și astfel a apărut primul album full length, “S-a Rezolvat. Nu Se Poate.“, urmat de un turneu național de promovare.

În cei 3 ani de când susțin concerte, băieții au cântat alături de nume sonore ale genului, precum The Ocean, Katatonia, Tides From Nebula și God Is An Astronaut.

Odată cu lansarea EP-ului, “La Deal“, AFLMȘMP a susținut cel mai lung turneu de până acum în România și Europa, dar a bifat totodată și primul festival internațional în Mai 2019, Dunk!Festival, în Belgia.

Facebook
YouTube
Spotify
Instagram

Special guests: Baba Dochia

Baba Dochia este un melanj de electronică cu rock live, topindu-se în același vas sintetizatoare, riff-uri grele de chitară, beat-uri organice și sintetice, asezonat pe alocuri cu melancolie și agresivitate.

Formându-se la Sighișoara, Baba Dochia a reținut spleen-ul muzical al micului oraș, îmbrățișând apoi atmosfera vibrantă a Clujului, unde se află acum stabilită.

Lăsându-se influențată de nuanțe muzicale începând de la Team Sleep și Death In Vegas, până la Moderat sau Trentemoller, Baba Dochia își exteriorizează sentimentele printr-un show audio vizual live care induce o călătorie transcendentă, combinația de sunete și efecte vizuale spiralând non stop cu putere crescândă, conducând publicul într-un voiaj din ce în ce mai intens.

Aflată într-o metamorfoză constantă, Baba Dochia abia a început.

Facebook
YouTube
Spotify
Instagram

Date

Feb 21 2020

Time

7:00 pm

Cost

25 lei (tier 1) / 35 lei (tier 2) / 40 lei (at the door)

Facebook Event

Event Link
Halele Carol

Location

Halele Carol
Doctor Constantin Istrati 1, București, 040542, România
Swanboy Music

Organizer

Swanboy Music
Email
contact@swanboymusic.ro
Website
http://www.swanboymusic.ro/
Tickets Available