Ana Coman • Backyard Season 2022

Miercuri, 21.09.2022
Open doors: 19:00. Live: 20:00
Expirat, Halele Carol
Biletele sunt disponibile prin iaBilet.ro aici:
https://www.iabilet.ro/site/event/77871/
Acces general: prețul unui bilet este de 60 lei.
Backyard Season este seria anuală de concerte pe timp de vară ce-ți aduce pe scenă cei mai cunoscuți artiști ai scenei indie-alternative din țară. Sezonul cu numărul 7 din București se va desfășura la Expirat, Halele Carol, cum probabil deja te-ai obișnuit în ultimii ani.
Artwork: Mircea Popescu
Ana Coman a început să cânte datorită rubricii radio, ”Ana are cântec”, de la Radio Guerrilla, care a prins notorietate de-a lungul timpului. Prima piesă pe care a lansat-o a fost în 2018, Real Life, și a fost produsă de Alexei Țurcan.
Din momentul lansării celui de-al doilea single, The Hunt, i-a cooptat pe Dan Minel Stoica (Jurjak, NoruNegru, Tourette Roulette) și Daniel Olteanu (Jurjak / El Negro), închegând un proiect serios. Ulterior, în ecuație a apărut și Silviu Sanda (Stema) la bas. Au urmat mai multe lansări de single-uri și concerte la Expirat, Control și la festivalurile Femei pe Mătăsari, Rocanotherworld, Electric Castle, Focus in The Park, Summer Camp Brezoi etc.
În martie 2020, Ana, alături de trupa ei, a lansat albumul de debut „9 Missed Calls”, o împletire melodramatică a zece momente distincte, aduse laolaltă de numitorul lor comun: căutarea fericirii.
De atunci, Ana a mai lansat trei single-uri: “Cum ești”, “Ce mi-ai spus” și, cea mai recentă, “Pe jumătate”.
“Pe jumătate” cuprinde un amalgam de emoții. Fiecare greșeală repetată vine cu o consecință. Fiecare pretext transformă o seară obișnuită într-un “poate”. Fiecare parte pierdută din tine te lasă pe jumătate. Cealaltă jumătate îți aparține în continuare, dar nu mai e în corpul tău, ci lăsată în grija, sau mai degrabă neglijența altcuiva.
Chiar dacă restricțiile s-au ridicat, vom trăi în continuare cu COVID-19, așa că ai grijă de tine și de cei din jur! Noi îți recomandăm să porți în continuare masca de protecție în interior și în zonele aglomerate.
Copiii sub 12 ani au acces gratuit atât timp cât sunt însoțiți de un adult plătitor de bilet.

Hourly Schedule

New Day

19:00 -
Open doors
20:00 -
Ana Coman - live

Date

Sep 21 2022

Time

7:00 pm - 10:00 pm

Cost

60 lei

Facebook Event

Event Link
Halele Carol

Location

Halele Carol
Doctor Constantin Istrati 1, București, 040542, România
Overground Music

Organizer

Overground Music
Website
https://www.facebook.com/overgroundmusic/
Tickets Available